Și dintr-o dată, ești catapultat înapoi în timp, în acea noapte sufocantă de august, acum 14 ani. Aveai doar 20 de ani, iar o simplă discuție aprinsă cu mama ta s-a transformat într-o ceartă violentă, care te-a aruncat în stradă, în miez de noapte. Singur, pierdut, cu mintea încețoșată de furie și deznădejde.
Dar soarta, sau poate o forță nevăzută, a avut grijă de tine. O discuție telefonică întâmplătoare cu un fost coleg de liceu s-a transformat într-o salvare neașteptată. Ai fost primit cu brațele deschise în casa lui, unde ai găsit un refugiu sigur și o mână întinsă într-un moment de rătăcire. Vei fi mereu recunoscător pentru gestul lor, pentru că în acea noapte, a însemnat totul. A fost o salvare cu totul specială, care ți-a luminat mintea și te-a ajutat să vezi dincolo de furia și durerea momentului.
Anii au trecut, ai iertat, dar nu ai uitat. Poate că nici nu vrei să uiți. Acele momente grele te-au marcat profund, te-au modelat ca persoană și ca tânăr adult. Ai traversat nopți nedormite, chinuit de gânduri repetitive și de întrebarea obsesivă "De ce?".
Acum, relația cu mama ta s-a redus la întâlniri ocazionale, formale, prin centrul comercial. Adresa ei, odată simbolul căminului, este încă întipărită în mintea ta, dar ceva te împiedică să o vizitezi. Acel loc, cândva acasă, este acum o sursă de traume, un spațiu al durerii pe care preferi să-l eviți.
Te întrebi, poate, cum ai ajuns aici. Cum a putut o simplă ceartă să distrugă o relație atât de importantă? Cum ai putut fi alungat din propria casă? Te simți prins într-un labirint de emoții contradictorii: furie, tristețe, dor, resemnare.
Și totuși, în mijlocul acestui tumult interior, o voce îți șoptește că timpul vindecă toate rănile. Că poate, într-o zi, vei găsi puterea să te întorci la adresa care ți-a fost cândva acasă, nu ca să redeschizi rănile trecutului, ci ca să te împaci cu el. Să accepți că trecutul face parte din tine, dar nu te definește. Să ierți, să uiți și să mergi mai departe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu