Ești trezit de o lumină gri, filtrată prin perdeaua subțire. Te uiți la ceas. 8:15. Duminică. O înjurătură ți se strecoară printre dinți. Noiembrie s-a instalat deja cu o dimineață rece și cenușie, iar tu trebuie să te târești la muncă. Cafeaua fierbinte te trezește puțin, dar gândul la ziua care te așteaptă te apasă ca o piatră. Ieși din casă, iar aerul rece te lovește ca o palmă. Totuși, nu e un disconfort total. E un fel de prospețime care îți alungă ultimele urme de somn și îți limpezește mintea. Pășești pe aleile cartierului tău liniștit. Sub picioarele tale, frunzele ruginii formează un covor foșnitor, o simfonie subtilă pentru urechile tale. Fiecare pas e o notă muzicală, o crăpătură, un freamăt. Te bucuri de moment, deși undeva în fundul minții tale ticăie ceasul. O adiere rece îți mângâie fața, răvășindu-ți părul. Simți cum îți înroșește obrajii și nasul, dar nu te deranjează. Parcă frigul ăsta matinal îți completează starea de spirit, o melancolie dulce-...